De la natură statică la fotografia de portret

Într-o forma sau alta, probabil fiecare își construiește un drum propriul de învățare și explorare a fotografiei. Eu trebuie să recunosc că la început, înainte de a descoperi fotografia de portret, am fost atrasă mai degrabă de genul – natură statică. Am avut o înclinație aparte în a-mi petrece timpul într-o activitate de “Mise-en-scène”. 

Alegeam flori și elemente de decor care puteau face parte dintr-o compoziție de natură statică (nature morte). Gândeam o baza cromatică, pe care o completam cu elemente subtile de culoare care să-mi sublinieze compoziția într-o formă cât mai echilibrată.

Practic, căutam un echilibru cromatic, dar și un echilibru compozițional, aranjând elementele din cadrul foto la locul lor, în locuri bine studiate.

Apoi peste toate acestea, cautam să aduc lumina, care să mă ajute să transpun imaginea în acel plan bidimensional al fotografiei. Aici, mă refer la planul bidimensional doar prin prisma suportului pe care este prezentată fotografia, precum hârtie sau monitor, altfel imaginea fotografică trebuie să prezinte volum dat de tridimensionalitate.

Unul dintre principalele roluri ale luminii este de a sculpta formele în imagine pentru ca privitorul să aibă o experiență cât mai reală.

Astfel am pășit către fotografia de portret, pornind de la fotografia de natură statică. Mi-am dat seama că tot ce studiasem până atunci, putea fi proporțional mărit până la dimensiunea unui om. Aplicam aceleași reguli cromatice, compoziționale, reguli ale luminii, însă de această dată pe un cadru mai mare.

Desigur, să nu omitem totuși complexitatea adusă în cadru de către factorul estetic și emoțional ce ține nemijlocit de fotografia de portret: postura corpului, gestica, mimica, expresivitatea, starea s.a.m.d. Dar stăpânind deja, la nivel practic și teoretic, partea de compoziție, lumină și culoare, am putut în sfârșit să ma dedic studiului emoțional, simbolistic și conceptual al fotografiei în care omul devine subiectul principal.

Întorcându-ne la ideea de studiu al imaginii, as putea spune că echipamentul foto și folosirea acestuia, nu reprezintă partea tehnica a fotografiei – aparatul de fotografiat este doar un instrument, pe care învățam să-l ținem în mână și să-l ducem la ochi ca apoi să-i dăm comenzile potrivite pentru a scoate o expunere corectă sau o profunzime de câmp dorită.

Consider de fapt, că partea tehnică a unei imagini – ține de prezența luminii în cadru, cromatică, compoziție. Desigur, acum extrapolez un pic latura tehnică către cea estetică, însă o fac intenționat pentru a ne obișnui să utilizăm aceste elemente estetice ca pe niște automatisme, ca apoi să fim capabili să urmărim în mod conștient 2 direcții:

• Să ne reinventăm în materie de culoare, compoziție, geometrie, mesaj și atmosferă, construind cadre din ce în ce mai inedite, complexe, minimaliste și cu stil.
• Să ne concentrăm atenția pe latura emoțională și simbolistică a fotografiei oricare ar fi genul pe care alegem să îl îmbrățișăm.

Autor articol: Tatiana Volontir

Alte articole similare, poți găsi aici.

PhotoInsights