Making of _ Workshop de fotografie Senzorial și Simbolistică

Shape Image One
Making of _ Workshop de fotografie Senzorial și Simbolistică

Se spune că noi, fotografii, desenăm cu lumini și umbre pe senzorul camerei foto creând fotografii care să reflecte o stare, să exprime un mesaj sau să spună o poveste. Tocmai despre acest lucru am vorbit la workshop-ul de fotografie artistică ce a avut loc în weekend-ul trecut. Ca de fiecare dată abia așteptam să vă povestim în câteva cuvinte (sau imagini) cum a fost.

Știu că am mai precizat acest lucru, însă ne place teribil de mult să împărtășim cu alți colegi de breaslă, mai începători sau mai avansați, toate cunoștințele ce le-am acumulat de-a lungul timpului.

În workshop-ul ce tocmai s-a încheiat am abordat una dintre temele foarte puțin atinse în ateliere și anume simbolistica și senzorialul în fotografie. Am petrecut 3 zile cu oameni frumoși și talentați în care am vorbit despre cum putem atinge privitorul cu imaginile noastre.

 

 

Câteva din temele abordate la workshop au fost:

  • Ce este fotografia și cum o folosim
  • Ce este simbolul
  • Cum introducem senzorialul în fotografie
  • Care sunt elementele simbolisticii la nivel metaforic
  • Lumina ca element de simbolistică
  • Cum alegem cu grijă fiecare componentă a cadrului nostru fotografic
  • Simbolistica elementelor fizice incluse în fotografie
  • Crearea misterului în imagine
  • Importanța gesturilor și a poziției corpului

 

 

Câteva imagini care arată cum a fost la workshop le găsiți mai jos, iar întreaga galerie pe pagina noastră de facebook PhotoInsights Academy.

A fost primul workshop ce acest fel, cu siguranță nu ultimul, următorul workshop în care vorbim despre senzorial și simbolistica va fi pe 15-17 Mai, tot la Brașov. Mai multe detalii găsiți pe workshop.

 

Workshop de fotografie
© PhotoInsights Academy

 

Din când în când punem pe blog sfaturi utile, greșeli comune, proiecte de ale noastre sau vorbim de alți artiști ce merită apreciați și de la care putem învăța foarte foarte mult. Pentru a fi la curent cu toate noutățile, vă invităm să vă abonați la newsletter și să ne împrietenim pe facebook și instragram.

 

Celelalte cursuri de fotografie, workshop-uri sau alte activități ale noastre le găsiți aici. Să nu uităm de cursurile pentru copii și adolescenți, ale căror detalii le găsiți pe această pagină.

 

Mulțumim mult tuturor participanților pentru încrederea acordată, dragelor noastre modele ce ne-au oferit întregul suport pentru ca workshop-ul sa meargă ușor și nu în ultimul rând mulțumim Vilei Katharina si Naturalia Inn pentru găzduire.

 

Daca vrei și tu la următorul workshop nu ezita să ne dai un semn la 0737385786 sau contact@photoinsights.ro.

Pe curând!

 

Imagini și text: Luiza Marinaș & Raluca Arhire 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *