Ce beneficii aduc cursurile de fotografie în rândul tinerilor

Shape Image One
Ce beneficii aduc cursurile de fotografie în rândul tinerilor

Arta vizuală a fost și va rămâne mereu o latură importantă a educației tinerilor.

Când am început să organizez cursurile de fotografie pentru copii și adolescenți știam bine că este ceva nou în România și că probabil va dura până când cei interesați și pasionați de acest minunat domeniu se vor alătura.

 

©Elena Corbu, arhivă personală

 

Am fost plăcut surprinsă să văd cum părinți și copii au fost încă de la început receptivi la aceste cursuri de fotografie și cum își doresc să se dezvolte în continuare, în arta fotografică.

Conform celor mai recente studii, psihologii susțin că 83 % din copii sunt vizuali, adică aceștia prezintă o acuitate a percepțiilor obținute prin văz și deprind cu mai mare ușurință informațiile pe cale vizuală decât pe cale auditivă (11%) sau kinestezică (6% – mișcare, dans, atingere).

 

©Elena Corbu, Canon Eos 5D Mark III, 50 mm, f/1.4, 1/500, ISO 100

 

Astfel, am decis să vă prezint câteva aspecte didactice și creative legate de metoda psiho-pedagogică de lucru și beneficiile rezultate pe parcursul celor 5 ani de lucru constant cu copii pentru a vă familiariza un pic mai mult cu această nouă materie.

 

©Elena Corbu, arhivă personală

 

Copilăria este un trenuleț plin de emoții și experiențe care ne formează pentru viață. Am observat cât sunt de creativi și de deschiși către nou copii încă de la primele ore de lucru, așa că am creat exerciții interactive pentru ca aceștia să se simtă motivați să crească continuu și să înțeleagă din practică regulile fotografice și nu invers.

 

©Pexel

 

Arta este o expresie a libertății, iar prin intermediul acesteia copiii își pot dezvolta libertatea de exprimare vizuală, intuiția, ingeniozitatea și un mod unic de a vedea lumea.

Fotografia poate juca un rol pozitiv în dezvoltarea unui copil. Iată 10 motive pentru care să îți aduci copilul la Ateliere și Cursurile de Fotografie Creativă special create pentru nevoile celor mici:

  1. Copilul învață să-și exprime independent emoțiile și stările;
  2. Acesta devine mai deschis față de lumea din jur și în special față de colegii și prietenii săi, deci se va integra mai ușor în societate;
  3. Copilul își dezvoltă încrederea în sine pe baza creațiilor obținute și a noului mod de exprimare;
  4. Jocurile și provocările creative din cadrul cursurilor foto îl vor face să fie mai activ la școală în mai multe materii (matematică, literatură, desen, muzică, teatru);
  5. Copilul își dezvoltă empatia și inteligența emoțională;
  6. Copilul învață cum să își facă o colecție cu cele mai frumoase și importante amintiri din viața sa;
  7. Dobândirea stării de bine și al optimismului social;
  8. Dezvoltarea simțului estetic și al limbajului vizual;
  9. Copilul va înțelege noi lucruri despre ființa umană și despre natură prin experimente fotografice și exerciții tematice de lucru.
  10. Cultivarea unui sentiment de responsabilitate. Copiii vor avea mereu grijă de cel mai valoros obiect necesar realizării fotografiilor: aparatul de fotografiat.

 

©Pexel

 

De reținut!

La atelierele și cursurile de fotografie pentru copii și adolescenți încurajăm discuțiile sincere și constructive, curiozitatea, joaca, lucrul în echipă, simțul umorului și gândurile altfel. 20 % teorie 80 % practică.

Vă aștept cu drag și pur entuziasm la cursuri și ateliere noastre,

Elena Corbu | Photoinsights Academy

 

Mai multe detalii și înscriere găsiți în secțiunea cursuri de fotografie pentru copii. Toate cursurile de fotografie de grup le vom relua începând cu 18 Septembrie.

 

Surse foto: Arhivă personală Elena Corbu & Pexel.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *