7 filme pe care ar trebui sa le vada orice fotograf

Shape Image One
7 filme pe care ar trebui sa le vada orice fotograf

7 filme pe care ar trebui sa le vada orice fotograf

 

Ne aflăm într-o perioadă perfectă a anului pentru a ne bucura de filme, nu-i așa? Îmi amintesc cu drag perioada în care am început să studiez fotografia pentru că mai întâi am ales să mă uit la filme despre fotografie și apoi să studiez și să citesc teorie pe care apoi să-mi fac curaj pentru a o pune în practică. Filmele reușeau să mă scoată total din patternurile vremii de atunci.

Am descoperit în timp că și prieteni mei fotografi la fel procedau. Și trebuie să recunoaștem că orice fotograf adoră filmele bune din punct de vedere estetic sau acele filmele care sunt bazate pe povestiri reale de viață cu mesaje valoroase. Adevărul este că filmele care au ceva aparte întotdeauna ne vor răvăși interiorul și de cele mai multe ori ne vor și inspira să gândim un pic altfel, în afara ariei prozaice.

Mai jos veți găsiți o listă cu 7 filme pe care ar trebui să le vadă orice fotograf. V-am atașat alături de titlurile acestora mici descrieri care vă vor ghida în alegerea filmului perfect pentru voi în următoarea perioadă.

 

Top 7 filme pe care ar trebui sa le vada orice fotograf:

 

1. Just plain love – un film documentar care te face să înțelegi care este sensul și scopul fotografiei de stradă

Un film documentar pe care nu trebuie să-l ratezi. Chiar dacă este genul tău preferat de fotografie este altul decât fotografia de strada, te asigur că nu vei regreta o clipă dacă alegi să privești cu atenție Just Plain Love – un film cu și despre părintele fotojurnalismului de stradă. Henri Cartier Bresson la 92 de ani este de acord să fie filmat și intervievat cu privire la viața și opera sa. Acțiunea documentarului și sentimentul pe care îl veți avea atunci îl veți privi vă vor duce cât mai aproape de aspectele subtile ale vieții de fotograf. Veți cunoaște filozofia fotografică și metoda de lucru pe care s-a bazat Henri Cartier Bresson de-a lungul vieții pentru a realiza acele fotografii candide pentru care este renumit. De asemenea, vă puteți bucura de interviurile prezentate, în paralel, despre alți artiști cunoscuți, contemporani lui.

“It is an illusion that photos are made with the camera… they are made with the eye, heart and head.” – Henri Cartier-Bresson

 

 

Mai multe despre acest film și Henri Cartier Bresson găsiți aici. Galeria foto Henri Cartier-Bresson o puteți găsi pe Magnum photos.

 

2. Finding Vivian Maier – filmul care te va face să iubești fotografia de stradă

Dacă nu ați aflat până acum de povestea lui Vivian Maier, este musai să urmăriți filmul documentar “Finding Vivian Maier”. Vă veți simți ca niște mici detectivi care vor călca pe urmele celei care a reprezentat o adevărată enigmă a lumii fotografice. Deși principala ocupație a lui Vivian Maier a fost de bonă, după moartea sa au fost găsite peste 100.000 fotografii de stradă abordate dintr-o perspectivă pur artistică. Fiind o fire introverta, am putea spune că și-a păstrat povestea ascunsă atâta timp pentru a vorbi, mai târziu, prin fotografii. Fotografiile sale ne învață și astăzi ce înseamnă fotografia artistică de stradă sau cum să ne jucăm cu expunerea dublă, simetria, și dinamismul vizual, toate acestea într-o fracțiune de secundă. Mai jos, vă invit să găsiți o mică selecție pe care am făcut-o pentru a vă introduce și mai tare în lumea lui Vivian Maier.

“We have to make room for other people. It’s a wheel. You get on. You go to the end. And someone else has the same opportunity to go to the end. And so on. And somebody else takes their place.” ― Vivian Maier

 

 

Întreaga galerie foto o puteți găsi aici, iar despre film puteți găsi pe imdb.

 

3. The Salt of the Earth sau La sal de la tierra – O călătorie într-o dimensiune a echilibrului și a conexiunii cu umanitatea prin percepția fotografului Sebastiao Salgado

Un alt film documentar deosebit care ne prezintă o parte importantă a fotografiei documentare prin ochii fotografului Sebastiao Salgado. Regizat fiind de Wim wenders și fiul fotografului, Juliano Ribeiro Salgado, avem ocazia să vedem o serie de particularități din viața și munca fotografului, care și-a găsit vocația într-o ramură specială a fotografiei documentare, anume fotografia socială. Prin prisma vizionării acestui film veți fi martorii celor mai sensibile etape ale vieții lui Sebastiao. Pornind de la o carieră de economist și continuându-și viața în domeniul fotografic și cel sociologic, în anul 1979 s-a alaturat cooperativei internaționale de fotografi Magnum Photos.

Mai târziu, în anul 1994 a părăsit Magnum și alături de soția lui, Lelia Wanick Salgado și-a construit propria agenție – Amazonas Images, în Franța, Paris. Iar în prezent, Salgado este Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF (Goodwill Ambassador) și lucrează proiecte pe termen lung, dintre care, multe au fost publicate deja sub formă de cărți: “Workers” , “Migrations”, “Genesis”, “Celelalte Americi” și “Sahel”.

De asemenea, am putea spune că acest film ne introduce într-o adevărată călătorie către un alt nivel de cunoaștere al lumii care ne deschide automat o nouă perspectivă asupra fotografiei documentare și ne va face să ne punem câteva semne de întrebare despre cât de importantă este etica în fotografie și care este impactul nostru social ca și fotografi în lumea aceasta.

Sebastiao ne vorbește cu pasiune despre proiectele sale de suflet și despre cum fotografia a devenit, în timp, un mod de viață. Este renumit pentru Storytelling și pentru implicarea personală în fiecărui proiect din care a ales să facă parte.

“I don’t believe a person has a style. What people have is a way of photographing what is inside them. What is there comes out.” – Sebastiao Salgado

 

Filmul îl puteți găsi aici, iar mai multe detalii despre agenția Amazonas Images puteți găsi aici.

 

4. What remains the life and work of Sally Mann – Despre răspunsurile la întrebările cum și de ce alegem să fim fotografi?

Despre acest film pot spune că este ca o gură de aer proaspătă. Ne face să ne întoarcem fața către esență. Către lucrurile simple și firești pe care le trăim în fiecare zi dar pe care cu greu le putem observa și tot greu le acceptăm rolul în viață. Este un film filozofic, artistic, care poate inspira și necesită multă deschidere din partea privitorului. Și acest film te face să-ți pui întrebări importante, precum: De ce faci fotografie? Ce rămâne în urma ta? Cum ai putea să transpui prin intermediul lentilei foto ceea ce vezi, simți și trăiești? Ce înseamnă autenticitatea?

Filmul ne aduce în prim-plan povestea de viață a lui Sally Mann (1951), care este o femeie fotograf din America foarte cunoscută pentru portretele sale intime alb-negru cu familia și peisajele din America de Sud. Încă din anul 1970, Sally creează serii fotografice care cuprind portrete, peisaje și natură moartă. Toate seriile sunt realizate în stilul său caracteristic și ating teme profunde despre sufletul uman și sensul omului pe pământ, dar înfățișează și idei comune, legate de stilul de viața și momentele cotidiene din viața unei familii, majoritatea imaginilor ilustrează perioade din vacanța de vară, pe care Sally o petrecea cu familia la țară.

Așadar, dacă vreți să vedeți la ce se referă procesul fotografic și care este adevărata misiune a unui artist fotograf vă recomand cu mare încredere să vizionați What Remains – The Life and Work of Sally Mann. Eu abia aștept să-l revăd!

“Photographs open doors into the past but they also allow a look into the future.” – Sally Mann

 

O galeria foto mai cuprinzătoare puteți găsi aici, iar despre film puteți găsi pe imdb.

 

5. In No Great Hurry: 13 Lessons In Life With Saul Leiter

Mai țineți minte când mergeați în vizită la bunici și vă povesteau diverse scene din tinerețile lor sau din copilăria părinților noștri? Și fiecare poveste era însoțită de o lecție de viață? Ei bine, așa vă veți simți atunci când veți viziona In No Great Hurry: 13 Lessons In Life With Saul Leiter, liniștiți pe canapeaua din sufragerie în timp ce beți un ceai cu biscuiți, într-o duminică ploioasă. Un documentar plin de emoție și empatie, care este de fapt o discuție live cu Saul Leiter în atelierul său, despre filozofie și fotografie. Iar cele 13 lecții din viața sa complexă cuprind aspecte care ne fac să înțelegem mai bine stilul fotografic abordat, viziunea transpusă prin intermediul imaginilor și rolul talentului în meseria de fotograf.

“I like the Zen artists: they’d do some work, and then they’d stop for a while“. Saul Leiter

 

Filmul îl puteți viziona aici.

 

6. Fur: An Imaginary Portrait of Diane Arbus (2006)

Un film absolut genial din punct toate punctele de vedere: scenariu, cromatică, compoziție, post procesare, actori, s.a. Este un film artistic care merită văzut, în primul rând, pentru că este inspirat din povestea de viață a celebrei artiste fotograf Diane Arbus, iar în al doilea rând, pentru că reprezintă o inspirație reală pentru toți cei care iubesc fotografia și arta vizuală. Vă atașez mai jos câteva secvențe din cadrul filmului pentru a vă trezi interesul, mai ales că, în rolul principal se află frumoasă actriță Nicole Kidman care nu se oprește din a bucura privitorul cu expresivitatea și grația sa caracteristică.

De asemenea, vreau să specific că acest film este plin de mister și de excentricitate, ambii termeni find specifici Dianei Arbus, care a făcut o pasiune pentru oamenii altfel. Diane a început să fotografieze când deja avea o familie și renunțase la ideea de a face ceva artistic cu pasiunea ei pentru artele vizuale care îți făcuse prezența încă din liceu. Fiind remarcată pentru fotografiile cu persoane marginalizate – pitici, uriași, oameni transsexuali, nudiști, interpreți de circ – și alții a căror normalitate era percepută de populația generală drept urâtă sau suprarealistă, Diane a fost considerată “photographer of freaks.” Însă, Diane Arbus, de fapt a reușit să ne învețe că frumusețea are multe forme și că estetica imperfectă nu este neapărat mereu înțeleasă, lucru care ne poate face să interpretăm prin propria perspectivă ceea ce vedem.

“Every Difference is a Likeness too.” ― Diane Arbus

 

Filmul îl puteți viziona aici.

 

7. Annie Leibovitz: Life Through a Lens

Dacă ați citit despre Annie Leibovitz atunci știți cât de mult și-a dedicat viața fotografiei și cât de bine a reușit să se poziționeze ca femeie într-o meserie în care sexul masculin predomina. Povestea ei poate fi o inspirație, o cale sau poate chiar o lecție pe care o putem învăța prin experiența sa de viață pe care a ales să o împărtășească cu noi prin prisma acestui film.

Annie Leibovitz (1949), unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de portret din America, care împreună cu Ansel Adams, Cindy Sherman, Irving Penn, Helmut Newton, Diane Arbus și Richard Avedon, și-au dezvoltat dragostea și pasiunea pentru fotografie odată ce s-au înscris la Institutul de Artă din San Francisco pentru programul de arte plastice. Annie este cunoscută, în mod special, pentru portretele ei de impact pe care le-a făcut celebrităților – care prezintă adesea subiecții în posturi și momente intime. Ea l-a fotografiat pe John Lennon în ziua în care a fost ucis, iar munca ei a fost folosită pe numeroase coperți de albume și reviste.

A fost prima femeie care a organizat o expoziție la Galeria Națională de Portret din Washington în 1991.

Îi putem recunoaște fotografiile datorită metodei unice de lucru prin utilizarea culorilor deschide, iluminarea intensă și posturile neobișnuite. Mama ei, Marilyn Leibovitz, a fost o instructoare de dans modern și convins-o pe Annie Leibovitz să meargă la cursurile ei de dans, de unde și interesul ei ulterior de a fotografia dansatori.

Annie Leibovitz a fost și este una dintre femeile fotografi care a reușit să se facă remarcată prin talentul propriu și ideile autentice pe care nu s-a ferit să le pună în practică și reușind să facă o diferență, chiar și atunci când în fața aparatului ei se aflau oameni celebri.

”Nature is so powerful, so strong. Capturing its essence is not easy – your work becomes a dance with light and the weather. It takes you to a place within yourself.” Annie Leibovitz

Filmul îl puteți viziona aici.

Ce spuneți? Am reușit să vă facem poftă de a viziona filme legate de fotografie? Vizionarea filmelor poate fi o metodă perfectă pentru studiu alternativ atunci când nu avem suficientă răbdare și energie să citim sau să experimentăm pe propria piele anumite idei.

Vă mulțumim pentru că ați citi acest articol și vă dorim atenție, deschidere și răbdare pentru a integra lecțiile de viață și de fotografie date mai departe de acești artiști minunați. De asemenea, suntem foarte curioși ce film v-a atras cel mai mult din lista de mai sus. Și bineînțeles, dacă vă doriți să abordăm noi subiecte foto în viitoarele noastre articole sau dacă vreți să ne recomandați voi filme reprezentative, nu ezitați să ne scrieți la contact@photoinsights.ro ori în comentarii, mai jos.

 

Autor articol: Elena Corbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *