10 sfaturi pentru fotografia travel/documentar – Partea II

Shape Image One
10 sfaturi pentru fotografia travel/documentar – Partea II

Iată că am revenit, după cum ți-am promis, cu partea a II-a articolului despre fotografia travel/documentar.

 

Cu toții ne dorim să abordăm fotografia de travel sau cea documentară dintr-o perspectivă aparte. Cine nu vrea să se revină acasă dintr-o călătorie fotografică cu imagini de poveste? Imagini care ating sensibil privitorul și care conțin mesaje puternice despre oamenii și locurile pe care le-am vizitat.

Astăzi, continuăm lista cu cele 10 sfaturi despre compoziția fotografică care te vor ajuta să-ți dezvolți abilitățile de povestitor vizual.

 

5. Detaliile sunt importante

Micile detalii pot face diferență. Ele pot spune o poveste întreagă despre subiectul tău. La fel cum scriitorii descriu în detaliu, un sat, o încăpere, o rochie sau trăsăturile unui personaj, la fel și fotografi ar trebui să descrie în detaliu acel ceva important din scenă fotografiată. Mâinile unui bătrân, textură unui perete, piețele locale, instrumentele de pescuit sunt detalii ce îți pot întări mesajul pe care dorești să îl transmiți.

 

© Luiza Marinaș (Boldeanu)

 

© Luiza Marinaș (Boldeanu)

 

6. Adaugă imaginilor tale factorul senzorial 

Fiecare loc este caracterizat prin ceva anume, prin acele elemente ce îl definesc și îl fac unic în lume. Îl putem denumi spiritul locului, adică experiența multi-senzorială ce o poți trăi într-un anumit moment într-o locație specifică. Aici, vorbim despre fenomenele naturale (căldură, frig, zăpadă, ploaie), zgomotul (sunetele din timpul unui concert sau claxonul bicicliștilor, ricșelor din Nepal, al vântului de pe vârful muntelui) sau mirosul (florilor protejate natural, al mâncării, fumului, fierului încins sau miresmelor orientului).

Noi, că povestitori vizuali, trebuie să descoperim aceste elemente și să le redam în imagine. 

 

fotografia travel/documentar
© Tatiana Volontir

 

fotografia travel/documentar
© Luiza Marinaș (Boldeanu)

 

7. Folosește lumina în relatarea poveștii subiectului tău 

 Apusul, răsăritul și oră albastră ne oferă cea mai spectaculoasă lumină pentru imaginile noastre. Însă, lumina de amiază poate fi un factor important în redarea contextului fotografiat, tocmai că sunt realizate în lumină dură. În fotografia documentară (sau sport), tocmai acele umbre dure și acel contrast de culoare puternic pot jucă un rol important.  Să nu uităm de lumina artificială ce poate fi fascinanta în momentul oportun.

 

fotografia travel/documentar
© Luiza Marinaș (Boldeanu)

 

8. Ai răbdare

Răbdarea este o virtute, iar în fotografie răbdarea este prima calitate ce trebuie dezvoltată. 

Nu te grăbi, nu te lasă luat prin surprindere de tot ceea ce te înconjoară, încearcă să simți și apoi declanșează. Imaginile reușite cer timp, dedicare și anticipare a momentului. Ai găsit un loc fantastic, poate ai și realizat o imagine bună, însă nu pleca… Mai așteaptă să vezi dacă scenă s-a consumat, dacă nu apare ceva mai interesant.

Imaginea de mai jos a fost realizata in Argentina, întru-un sat de cărămidari. Pentru a mă apropia de localnici și de a reuși să îi fotografiez, am avut nevoie de 3 săptămâni să le câștig încrederea.

 

fotografia travel/documentar
© Luiza Marinaș (Boldeanu)

 

9. Apropie-te și comunică cu localnici

Cea mai ușoară metodă de a realiză portrete autentice, care spun o poveste este să fii tu însăți. Să comunici cu oamenii, să fii empatic și să creezi o relație sau o punte de legătură.

Vorbește cu subiectele tale, un salut, o întrebare sau o explicație a ceea ce faci și cum vei folosi imaginile, o conversație pot crea o legătură de durată între ține și oamenii pe care îi fotografiezi. Fi uman, zâmbește și ia în considerare nevoile subiectului tău. Numai așa le câștigi încrederea și le poți spune povestea mai departe. La fel de important este să te ții de cuvânt, dacă promiți ceva, asigură-te că te ții de promisiune.

 

fotografia travel/documentar
© Elena Corbu

 

fotografia travel/documentar
© Luiza Marinaș (Boldeanu)

 

10. Etică și moralitate 

Deși este ultimul sfat, nu este cel din urmă. Aș putea afirma că este cel mai important sfat.

Respectă-ți subiectul, indiferent de acesta, respectă cultura, tradițiile și obiceiurile localnicilor.  Nu fotografia dacă nu ți se da acordul, încearcă să fii empatic față de oamenii pe care îi întâlnești și față de probleme lor.  Iar câteodată, lasă cameră deoparte și bucură-te de experiență ce îți e dată.

 

fotografia travel/documentar
© Luiza Marinaș (Boldeanu)

 

fotografia travel/documentar
© Elena Corbu

 

Partea I a articolului o poți citi, aici.

Alte articole și cursuri similare – aici.

Foto articol: Luiza Marinaș (Boldeanu), Elena Corbu și Tatiana Volontir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *