logo

Bucuresti

PhotoInsights

09:00 - 21:00

Luni - Vineri

„Minunile vieții de zi cu zi sunt emoționante; niciun regizor de film nu poate aranja neprevăzutul pe care îl întâlnești pe stradă.”  -Robert Doisneau-

@Mirela Momanu
  • Trainer: Mirela, Cosmin & Cristina
  • Nivel de fotografie: Intermediate 
  • Durată: 3 zile
  • Tematică: Fotografia de stradă
  • Număr de locuri: 12
  • Cursul începe la data de: 22 Februarie 2019

A face fotografie este ceva personal, chiar intim am putea spune. Fiecare cu drumul său, cu reușitele și dezamăgirile sale, dar mai ales cu modul său particular de a înțelege, vedea și învăța lucrurile. Pentru că arta de orice tip este mai degrabă drumul decât destinația, iar încărcările emoționale sunt și ele diferite. Pe noi ne emoționează ceva, pe tine poate altceva. Și atunci și modul nostru de a lucra cu spațiul, cu timpul, cu oamenii care trec pe stradă, cu unghiurile din care fotografiem și prezentăm clădirile etc. va fi de cele mai multe ori diferit.

Fotografia de stradă este unul dintre cele mai iubite genuri fotografice, fiind o provocare permanentă, mai ales că implică a lucra fără a avea idee despre finalitate, a nu ştii exact ce cauţi și unde poți găsi şi, cu toate acestea, să vrei neapărat să afli. Fotografia de stradă presupune de asemenea să te afli în locul potrivit la momentul potrivit, reactionând la timp pentru surprinderea subiectului.

Acest workshop îți propune o înțelegere mai bună a fotografiei de stradă. Vom dezbate ce este și ce nu este fotografia de stradă, veți învăța despre compoziție, abordări creative pe stradă, dar și elemente de etică, legislație și post-procesare fotografiilor de stradă în Photoshop.

 

Workshop-ul de fotografie artistică include:

  • Evaluarea portofoliului
  • Seminarii dedicate fotografiei de stradă (definiții, compoziție și lumină în fotografia de stradă, procesare în Photoshop)
  • Seminar dedicat legislatiei și eticii
  • Suport digital al seminariilor
  • 3 zile de Workshop sub îndrumarea Mirelei, a lui Cosmin și a Cristinei
  • Feedback constructiv pe durata celor 3 zile
  • Diploma de participare
  • Oportunitatea de a fi publicat în * Galeria online Photo Insights *
  • Șansa de a avea cele mai frumoase fotografii publicate în revista anuală Photo Insights
  • Posibilitatea ca cele mai bune lucrări ale tale să facă parte din expoziția anuală Photo Insights

 

Principalul obiectiv al acestui workshop este să-ți ofere instrumentele necesare pentru a-ți dezvolta abilitatea de a realiza compoziții creative în fotografia de stradă și de a descoperi idei de proiecte.
Pe scurt, vom avea trei zile în care vom discuta, vom fotografia, îți vom oferi feedback constant și sfaturi bune pentru a-ți îmbunătăți modalitatea de realizare a imaginilor.

În urma celor trei zile de workshop vei știi cum să spui povestea momentelor de zi cu zi, aparent banale, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi, cât de important este să fii un bun observator și cum să obții fotografii de impact. Vei vedea că, deși uneori pare complicată, fotografia de stradă poate fi abordată într-un mod simplu și creativ.

Workshop-ul se va desfășura pe durata a trei zile extrem de consistente, îmbinând armonios conținutul teoretic cu cel practic. Primele doua zile le vom dedica seminariilor teoretice și practicii propriu-zise, urmând ca în cea de-a treia zi să ne concentrăm atenția asupra selecției, post-procesării imaginilor și feedback-ului.

În cele trei zile de workshop îți vom fi alături și te vom ghida astfel încât să înțelegi ce presupune acest tip de fotografie și cum să te bucuri de oportunitățile fotografice. Seminarii, tips & tricks, sfaturi practice, sesiuni foto pe stradă, toate acestea fiind structurate logic și ușor de însușit pentru ca tu să poți observa, cunoaște și realiza propriile imagini.

 

Temele principale pe care le vom studia sunt:

  • Fotografia de strada – definitie, scurt istoric
  • Ce este si ce nu este fotografia de strada
  • Reguli de bază
  • Idei de compozitie în fotografia de stradă (elemente de fotocompoziție, exemple și exerciții practice)
  • Lumina în fotografia de stradă – cum putem profita de ea pentru rezultate de impact
  • Notiuni de legislație în fotografia de stradă și studii de caz
  • Resurse utile în fotografia de stradă

 

Întregul program al cursului de față va fi susținut într-o atmosferă plăcută și creativă, sub îndrumarea și coordonarea fotografilor Mirela Momanu, Cosmin Gârleșteanu și Cristina Gârleșteanu, prin intermediul seminariilor și activităților practice. Toate imaginile finale realizate pe parcursul acestui workshop vor fi însoțite de feedback constructiv și recomandările necesare în vederea îmbunătățirii metodei tale de lucru.

 

Pentru mai multe informații, scrie-ne un mesaj sau sună la numărul de telefon 0737385786.

Workshop-ul se va desfășura în București, pe durata a trei zile foarte consistente, în care vom aborda, pe rând, toate etapele de care avem nevoie în procesul de creație. Astfel, prima zi o vom dedica seminariilor teoretice și studiilor de caz, în cea de-a doua zi vom face multă, multă practică pe străzile Bucureștiului, urmând ca în cea de-a treia zi să ne concentram pe partea de procesare a imaginilor de stradă și pe feedback.

Pe parcursul acestui workshop vei învăța tot ce trebuie să știi pentru a realiza fotografii de stradă de impact, cu poveste.

Programul celor 3 zile de workshop este unul orientativ și poate fi modificat în funcție de vreme și oportunitățile fotografice ce pot apărea.

Ziua 1 de Workshop

Prima zi o vom dedica seminariilor și studiilor de caz. Parcurgând împreună un scurt istoric și definiția fotografiei de stradă, trecând în revistă aspecte legate de ce este și ce nu este fotografia de stradă, de etică și continuând apoi cu partea de compoziție, lumină și, într-un final, o scurtă incursiune în legislatie și câteva studii de caz.

La toate acestea se vor adauga o serie de resurse recomandate (online/foto/video/articole sau cărți), pe care orice pasionat de fotografia de stradă ar fi bine să le aibă în vedere.

  • Întâlnirea participanților
  • Seminar teoretic despre fotografia de stradă
  • Pauză de cafea
  • Seminar teoretic
  • Prânz
  • Seminar legislaie și studiu de caz concret
  • Concluzii și impresii

Ziua 2 de Workshop

Cea de-a doua zi o vom petrece în exterior, la fotografiat pe stradă. Vom aborda imaginile de stradă ținând cont de lumina, compoziție și micile detalii care, de multe ori, fac diferența între o fotografie obișnuită și una de impact. Vom merge atât prin centrul orașului, cât și în zone de tipul Gării de Nord sau similare.

Vom înțelege importanța faptului de a fi un bun observator, cum putem folosi elementele de compoziție în avantajul nostru și la ce trebuie să fim atenți atunci când identificăm potențial în situațiile de pe stradă

  • Practică foto
  • Prânz
  • Practică foto
  • Pauza de cafea
  • Ședință foto
  • Concluzii și impresii

Ziua 3 de Workshop

Cea de-a treia zi este dedicată post-procesării și feedback-ului. Consideram că un feedback constructiv este necesar în dezvoltarea oricărui fotograf. Astfel, prima parte a dimineții o vom petrece vorbind despre uneltele pe care le utilizăm noi în post-procesare și despre etica în procesul de editare când vine vorba despre fotografia de stradă. Apoi vom trece la partea de feedback. Fiecare cursant va avea parte de feedback final pe imaginile realizate în timpul zilei de practică.

  • Seminar de editare foto
  • Pauză de cafea
  • Feedback pe imaginile realizate
  • Sfaturi practice, concluzii și impresii.

Echipament foto

Ai nevoie de aparat foto, preferabil un DSRL cu obiective de schimb, indiferent de distanța focală. De asemenea, mai ai nevoie și de câteva accessorii: trepiedul, un acumulator, un hard-disk extern pentru stocarea fotografiilor, un card de memorie de rezervă, laptop (sau calculator) și o geantă sau un rucsac în care să poți transporta echipamentul foto în orice condiții.

 

Pentru mai multe informații, scrie-ne un mesaj sau sună la numărul de telefon 0737385786.

Academia PhotoInsights se angajează să-ți asigure, în cadrul tuturor activităților prestate, fie ele cursuri, ateliere sau workshopuri de fotografie, servicii de calitate. Toate informațiile prezentate în cadrul cursurilor/atelierelor/workshopurilor te vor ajuta la dezvoltarea ulterioară și îți vor îmbunătăți cunoștințele în domeniu. Toate serviciile pe care ți le oferim se supun dispozițiilor ce se regăsesc mai jos și în contractul de prestări servicii ce se va încheia între noi și tine. Acceptarea acestor condiții o vei face implicit odată cu completarea formularului de înscriere și plata avansului.

Toate informațiile personale furnizate de către tine la orice activitate organizată de Academia PhotoInsights, atât la înscriere cât și în timpul acestora, sunt confidențiale și nu vor fi utilizate în alte scopuri decât cele referitoare la activitățile Academiei. Ele nu vor fi înstrăinate terților. Pentru mai multe detalii te rog să citești Politica de confidențialitate PhotoInsights.

 

Preț: 220 Euro
Depozit inițial: 25% din valoarea totală
Număr de locuri: 12
Cursul începe la data de: 22 Februarie 2019  

 

Prețul include:

  • Evaluarea portofoliului
  • Seminarii dedicate fotografiei de stradă (definiții, compoziție și lumină în fotografia de stradă, procesare în Photoshop)
  • Seminar dedicat legislatiei și eticii
  • Suport digital al seminariilor
  • 3 zile de Workshop sub îndrumarea Mirelei, a lui Cosmin și a Cristinei
  • Feedback constructiv pe durata celor 3 zile
  • Diploma de participare

 

Prețul nu include:

  • Transportul (implicit cazarea și mâncarea) către locația celor 3 zile de Workshop
  • Deplasarea în oraș și în locațiile în care vom fotografia

 

Termene de plată

Plata avansului/depozitului inițial va fi efectuată în momentul înscrierii la curs.
Dacă v-ați rezervat locul la un curs printr-un depozit, diferența de plată trebuie achitată până cel târziu cu o săptămână înainte de începerea cursului. Dacă nu ați achitat suma integrală până la această dată, vă veți pierde depozitul și locul la curs, excepție făcând cursurile one to one (individuale), unde plata se poate face în 4 tranșe.
Prețul contractului se calculează în Euro – plătibili, în lei la cursul BNR din data facturării.

 

Modalități de plată și înscrierea participanților

După completarea formularului vei primi o înștiințare prin care ți se va confirma înscrierea la curs și vei fi contactat de un reprezentant al Academiei.

Plata se poate realiza prin virament bancar în contul nostru deschis la ING Bank București sau prin plata cu cardul pe site, după cum urmează:

  • Online cu card bancar prin operatorul de plăți Paypal, care va procesa și va emite documentele de plată.
  • Plata prin transfer bancar unde procesarea și documentele de plata vor fi emise de către prestator. Detaliile plații prin virament vor fi comunicate fiecărui participant în urma înscrierii.
  • Online cu card bancar prin EuPlatesc (Visă/Maestro/Mastercard).
    • Dacă ați ales metoda de plată „Online prin card bancar” este necesar să completați un formular cu informațiile despre cardul dumneavoastră în pagina securizată a procesatorului de plăți.
    • Plățile cu carduri de credit/debit emise sub sigla Visă și Mastercard (Visă/Visă Electron și Mastercard/Maestro) se efectuează prin intermediul sistemului „3-D Secure” elaborat de organizațiile care asigură tranzacțiilor on-line același nivel de securitate că cele realizate la bancomat sau în mediul fizic, la comerciant.
    • „3-D Secure” asigură în primul rând că nici o informație legată de cardul dumneavoastră nu este transferată sau stocată, la nici un moment de timp, pe serverele magazinului sau pe serverele procesatorului de plăți, aceste date fiind direct introduse în sistemele Visă și Mastercard.
    • Pentru plățile prin card bancar nu este perceput nici un comision!

Pentru ocuparea locului este necesară plata avansului de 25%. Înscrierea/rezervarea unui loc este considerată ca fiind valabilă numai în momentul în care veți achita avansul/depozitul.

 

Politica de anulare a atelierelor/workshopurilor și cursurilor

Înțelegem că pot apărea circumstanțe în care anularea participării la curs este inevitabilă. Cu toate acestea, cu o lună înainte de începerea unui eveniment, aranjamentele financiare aferente acestuia au fost deja făcute, iar plățile devin total sau parțial nerambursabile. Astfel, se aplică următoarele condiții la momentul contramandării participării:
Mai mult de 4 săptămâni înainte de eveniment – Rambursare integrală, mai puțin depozitul.
1 – 4 săptămâni înainte de eveniment – rambursare 50%
Mai puțin de o săptămână până la eveniment – plățile sunt nerambursabile
Toate depozitele sunt nerambursabile.
Anulările trebuiesc confirmate în scris la contact@photoinsights.ro.

 

Condiții de sănătate

Prin completarea formularului de înscriere și plata depozitului, participanții certifică faptul că nu suferă de boli psihice sau alte dizabilități care ar putea crea un risc pentru ei sau ceilalți participanți. Ne rezervăm dreptul de a cere o adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate a cursanților.
Odată ce înscrierea a fost realizată, circumstanțele medicale vor fi considerate excepții de la aplicarea politicilor de anulare, numai dacă se va prezenta un certificat medical relevant care să ateste imposibilitatea de a participa. În acest caz ne rezervăm dreptul ca în funcție de data anulării să returnăm un anume cuantum din costul serviciilor noastre.

 

Pentru mai multe informații, scrie-ne un mesaj sau sună la numărul de telefon 0737385786.

Loading

Vă recomandăm și:

  • @Mirela Momanu
    Workshop - Fotografia de stradă
  • Mihai Ștețcu
    Workshop de fotografie de sport
  • © Luiza Marinaș
    Workshop - Portretul artistic
  • Masterclass - Storytelling - Să învățăm să spunem povești în imagini
  • Masterclass - Lumina, creionul fotografului
  • Masterclass - Compoziția fotografică dincolo de cotidian
  • Curs One to One - Fotografia de sport. Anticipează momentul cheie
  • Curs One to One - Travel & documentar. Descoperă esența locurilor noi
  • Curs One to One - Inițiere în fotografie. Surprindem momente frumoase
  • Curs One to One - Fine Art. De la schiță la fotografie

Părerile celor ce ne-au ales

Loading